În grădină Aricel Cel cu țepii de oțel, S-a lovit de un pitic Care se credea voinic. – Hei, ariciule, nu vezi ? Văd acum stele verzi! Și mă doare și piciorul C-am scăpat pe el ulciorul. Duceam apă la furnici, Care tot muncesc pe-aici. Acum, vai de capul meu ! Voi pași cu el
Vrăbiuța cea zburlită Toată iarna s-a pitit Într-un cuib de rândunică Casă bună și-a găsit . Când afară viscolea Nu-i era frică deloc. Puful cald o învelea, Nu-i trebuia pic de foc. Ziua mai mergea prin curte, Câte-un bob ea ciugulea, Iar apoi pe inserate Cuibul cald iar o primea. Dar acum e supărată: Rândunica
IARASI DESPRE SALCÂMI… A înflorit salcâmul in grădină Și flori de nea se legana-n lumină, Un fluture pudrat cu praf de lună Un strop de încantare isi adună ! A înflorit salcâmul din grădină, Pe ramuri tropotesc picioare de albină Văzduhu-i miere si parfum ciudat, De încântare-un fluture e beat ! A înflorit salcâmul din
AU INFLORIT SALCAMII… Ce miros ! Si ce zarva mai fac albinele de-un timp! Imi vine sa-mi pun cercei la urechi ciorchini de dragoste si dor… Candva stiam ca salcamul infloreste pentru mine, azi e doar aducere-aminte si poveste… Mi-e inima salcam înuntit ce a fugit de la propria petrecere… sala balului e plina de
Iarna venise de multișor în orașul nostru, dar fulgii rari de-abia apucau să se așeze într-un strat subțire pe străzi, că se și topeau repede sub roțile mașinilor și sub pașii trecătorilor, care treceau înainte și înapoi, într-un dute-vino, care nu se oprea decât noaptea tarziu. Era frig și copii stăteau înăuntru la căldură. La
Stând pe malul Dunării, într-o zi când arșița te alungă la umbră, m-am așezat sub pletele foșnitoare ale unei sălcii bătrâne și ascultam glasul fluviului ce aducea în zbor țipete scurte de pescăruși , zbor fâlfâît de cormorani , clămpănit de barză matură , dată afară din cuib de puii mari. Deodată, am auzit o
A fost odată un împărat tare bogat, dar nefericit, pentru că nu avea nici un suflet apropiat, care să-l iubească cu adevărat. Toți cei care îi stăteau prin preajmă, îl iubeau pentru banii lui și pentru darurile pe care le făcea , ca să nu rămână singur. Într-o zi, pe când se plimba prin pădure,
Era odată o muscă năzdrăvană.Fusese cândva o vrăjitoare vestită, dar un rival puternic se răzbunase pe ea și o transformase acum într-o vietate tare sâcâitoare. Aceasta se distra în pădure, stând pe la nasul ursului, ba pișca iepurașul de ureche, sau i se așeza vulpii exact pe frunte, de i se încrucișau acesteia ochii când
Sunt vagobondul vieții mele… Plec ca un hoinar, rătăcind pe drumuri multe si lungi…,Un tren jegos cum n- am mai vazut de mult timp, mi- a scurtat un pic din distanta.Îmi venea sa stau doar in picioare, de frica mare când voi atinge ceva , ma voi molipsi de scabie, păduchi sau lepra! Cred ca
Codrin este un copil cuminte, ascultător, dar uneori se plictisește de acest statut al lui. Toată lumea îl laudă, îl mângâie pe părul bălai, dar cam ciufulit și mulți îl răsplătesc aducându-i pe furiș o acadea sau o ciocolată. Astăzi plouă și picurii jucăuși se preling pe geamul aburit, de care băiatul și-a lipit nasul,