Aşa încep poveştile cu berzele care pleacă toamna şi se reîntorc primăvara la cuibul lor. Numai că barza noastră a venit prea devreme anul acesta! Deşi sosise într-o zi luminoasă, aducând soarele pe aripile ei, simţea că vântul de la miazănoapte este neliniştit. Pregătea ceva neplăcut!
Cumătra barză îşi avea cuibul pe un stîlp de beton de la marginea satului.Îl clădise din crengi ţesute cu migală, vreascuri uscate şi puf, să le fie cald şi moale viitorilor puişori. Îşi pierduse partenerul într-o furtună deasupra mării cele mari, când apa fierbea sub ea şi nicio stâncă nu se ivea în calea lor, pentru adăpost şi odihnă. Acum stătea tristă şi încerca să refacă stricăciunile iernii.
Într-o noapte s-a trezit amorţită. Vântul bătea cu putere şi totul era alb de jur-împrejur. Iarna se întorsese şi îngheţa florile din grădină, mugurii copacilor care stateau să se desfacă şi păsările călătoare care credeau că e timpul lor să cânte şi să preamărească anotimpul reînvierii.
Speriată, a încercat să-şi bage capul sub aripă, dar ciocul lung o încurca. Viscolul îi ingheţa răsuflarea , o orbea , iar picioarele îi erau ca două beţe îngheţate. Biata barză căuta o scăpare, undeva, dar nu vedea nici un loc de adăpost. Credea că i-a venit sfârşitul. Deodată, a simţit miros de fum. De pe coşul casei din apropiere ieşea un fum cald şi amărui, care venea până la ea ca o binecuvântare. A zburat până acolo şi a încercat să se adăpostească lângă coş.Dar picioarele lungi alunecau pe tabla casei şi ea dădea disperată din aripi, încercând să stea la adăpostul cald. Pe o parte se încălzea, pe alta îngheţa. La un moment dat a aţipit şi a visat că este în ţara cu un singur anotimp. Îi era cald şi îşi imagina că zboară împreună cu puii ei peste lacuri întinse , căutând hrană, că îi învăţa să zboare…
Când s-au trezit copiii casei ca să meargă la şcoală, în faţa scărilor au găsit o barză rebegită de frig, care nu avea putere nici să zboare , nici să se apere, în cazul în care i-ar fi făcut rău. Copiiilor li s-a făcut milă de ea şi au dus-o la căldură. Neînţelegând că-i vor binele , pasărea dezmorţită acum, a început să se zbată , să lovească cu ciocul şi aripile.
-Duceţi-vă la şcoală, că avem noi grijă de ea, au spus părinţii.
Copiii au plecat cu inima strânsă şi când s-au întors, în bucătărie nu era nici urmă de barză.
-A murit ? Ce aţi făcut cu ea?
-Staţi liniştiţi, copii ! După ce s-a încălzit, am dus-o în coteţul găinilor.Este dos şi poate ciuguleşte ceva, cu toate că berzele nu mănâncă boabe de porumb.
Curioşi, copiii au zbughit-o în curte.Printre găini, înaltă, pe picioarele ei subţiri, barza păşea privind cu superioritate la găinile care nu înţelegeau ce pasăre este aceea.Văzând-o aşa încrezută, părea caraghioasă şi au izbucnit în râs.
După câteva zile zăpada s-a topit, soarele a apărut din nou şi prichindeii au săpat în grădină şi i-au adus câteva râme. Pasărea le privea cu un ochi , apoi le prindea cu ciocul ei lung şi le înghiţea pe nerăsuflate.
Când i-au dat drumul afară, năzdrăvana a încercat întâi să vadă dacă mai poate zbura. A fâlfâit puţin din aripi , s-a uitat lung la copii, parca mulţumindu-le, apoi s-a îndreptat spre cuibul ei , care o aştepta cu drag.
A doua zi un tractor trăgea brzde negre pe deal şi barza megea în urma plugului culegând râme şi broscuţe încă amorţite. Alături de ea păşeau multe berze , surate care scăpaseră tefere de frigul iernii, ca prin urechile acului.
Iată că într-o zi, când copiii şi-au lungit gâtul să privească mişcarea din cub, au apărut doua capete însoţite de ciocuri lungi. Îşi găsise pereche. Apoi, după câteva săptămâni, din cuibul de crengi şi-au ridicat căpşorul doi puişori , care îşi aşteptau părinţii să le aducă hrană.
Au fost odată patru berze care vor pleca la toamnă în ţările calde, dar nu vor uita că sunt împreună datorită iubirii pentru pasări a unor copii nemaipomeniţi.
Lasă un răspuns