Inca din copliarie asteptam Pastele ca pe o recunostinta a ceea ce aveam si ca o rasplata ca am fost cuminte si am tinut post.In SAPTAMANA MARE faceam curatenie in casa si in suflete , aparam cu indarjire niste cozonaci care ma atrageau ca un magnet si pe care nu aveam voie decat sa-i miros si plangeam de fiecare data cand tata taia un miel sau un ied , cu care ma jucasem pana atunci. Plecam cu oile intr-un huceag pe dealul lui Tiron si priveam corcodusii infloriti si fumul gunoaielor aprinse ce se ridica din fiecare curte.
Parintii imi cumparau niste tenesi si o rochitica ieftina , la care ma uitam cu mare bucurie.Pentru ca biserica era in alt sat , plecam o data cu lasarea serii copii si maturi la biserica , la Cosesti , unde asteptam atipind pe sub icoane , sa se inchida usile , sa se stinga luminile si sa auzim ciocanit traditional in usa , lumina Invierii aparand din altar , iar preotul sa spuna : „Veniti de luati lumina ! „Emotia acelui moment mi-a marcat copilaria , apoi , toate amintirile frumoase legate de sarbatoarea Pastelui se raportau la acele imagini.De obicei , mergea tata la Inviere , iar mama ramanea acasa sa termine ultimele pregatiri.Stateam pana in zori , ne asezam pe doua randuri , parintele sfintea ouale si pasca , apoi , plecam 4 km prin intunericul in care se ingana ziua cu noaptea , spre casa.De cu seara , lasasem niste carpe legate de bete lungi , imbibate cu motorina , le aprindeam si plecam siruri , siruri , lumini si suflete calde. Cantau privighetorile si broastele , care , oricat de primavaratic ar fi fost Pastele. ele sustineau eternul concert .Spunea legenda ca in seara asta , joaca flacari galbui pe dealurile unde sunt ingropate comorile.Iar noi , copiii , stiam o legenda , care spunea ca pe Magura Stefan cel Mare ar fi ingropat niste comori , fugind din calea turcilor.Infrigurati , priveam spre padurea intunecata, doar-doar vom vedea flacarile aducatoare de noroc !
Ajunsi acasa , ne spalam cu ou alb , ou rosu si bani , ne inchinam , luam nafura si mancam cu mare bucurie prima masa asteptata cu evlavie si recunostinta.
Astazi…toate aceste amintiri …au ramas amintiri…au ramas undeva in trecutul meu , pe care nici visul nu-l mai poate reduce inapoi.Toata saptamana am fost la diferite activitati , faceam curatenie si acasa , am fost si la tara , am pregatit de toate si…nu mai simteam acea placere de copil cand vedeam cozonacul sau bunatatile pregatite…Farmecul acela aparte s-a dus demult ! Nu am tinut post, saptamana aceasta am rezistat eroic de la diferite …atractii..pacatoase , iar ieri , cand faceam mancare , a trebuit sa gust pt ca nu voiam sa fac ceva necomestibil…Eram obosita…mi-era somn si..cat pe ce sa renunt.Dar…Dumnezeu a vazut ca am un gram de credinta si mi l-a valorificat!
Am fost la MANASTIREA HADANBU. In urma cu 20 de ani , acolo mi-am regasit sufletul , acolo am aflat ca , daca ai un pic de credinta, poti rasturna muntii.Incarcarea spirituala pe care am simtit-o in cele doua vizite pe care le-am facut atunci , cand nu incapeam in bisericuta veche , cu tavanul jos , unde plangeam toti de cainta si speranta, nu am mai simtit-o niciodata. Pe atunci marea biserica era doar un graunte , iar acum este Catedrala. Pe atunci dormeam pe lespezi de piatra , acum sunt dormitoare , alei , lumea merge cu cafea si sucuri in mana. Credeam ca m-am pierdut eu ca om , credeam ca acel fior nu am sa-l mai simt.Dar marea de oameni cu lumanari in maini , asteptand sub cerul instelat chemarea la lumina , mi-a atins coarda aceea nevazuta a sufletului meu , care vibreaza la frumos.Am raspuns la salutul „Hristos a inviat „, cu convingerea ca intr-adevar „Adevarat a inviat „!.Am cantat purtand lumina aprinsa , in drumul nostru imprejurul bisericii , si sus era cerul care ne ocrotea cu bunatate , jos eram noi oamenii , care mai aveam un gram…foarte putina credinta…atat cat sa ne faca sa ne bucuram de aceasta sarbatoare.
Va doresc tuturor sa simtiti bucuria sarbatorilor si Dumnezeu sa va binecuvanteze cu marea lui bunatate.
HRISTOS A INVIAT !
Lasă un răspuns