Astazi ar trebui sa fim tristi..Astazi ar trebui sa numaram Luceferii de pe cer si sa constatam ca a ramas acelasi mare si stralucitor Luceafar , Eminescu, dorul nostru de nemurire si de astri….Cu 125 de ani in urma sufletul lui s-a transformat in pasare albastra si-a luat eternitatea pe aripi si s-a ridicat la cerururi,Si , ne priveste de acolo, „nemuritor si rece „…Astazi padurea este trista.Stiti ca a inflorit teiul ? Dar cine-i mai numara florile iubitei, atunci candse scutura peste ea in noaptea lina cand dragostea are ochi de floare-albastra? „Lacul codrilor albastru nuferi galbeni il incarca ” si este mai frumos ca oricand.Barca de pe mal a obositt asteptand sa vina cel ce era vesnic indragostit…si vesnic nefericit ! ” Dar nu vine, singuratic../In zadar suspin si sufar / Langa lacul cel albastru /Incarcat cu flori de nufar „…Plopii sunt batrani, scoburosi si nu-i mai numara nimeni…..Astazi, cand gandul nostru se scutura „a ploaie si a vant”, ne-a ramas iubirea pentru Eminescu !
A trecut o eternitate…au trecut anotimpurile peste poporul nostru …au trecut razboaiele….uitarile !Dar frumusetea nu a trecut ! Iubirea pentru limba si neam nu s-a pierdut pe cararile nefiintei….Astazi , ca si ieri, ca si maine , il iubim pe Eminescu ! Cine mai poate sa iubeasca !
Candva , noi nu stiam ca exista cineva ca el…Dar, intr-o zi am gasit un nume:era acolo, intr-o creanga cu flori galbene si parfumate, ce cadea usor ca o ninsoare de aur peste doi indragostiti.Ea era frumoasa ca-n povesti .Cand arata ca o craiasa , cand umbla descultaca o fata obisnuita si incerca racoarea izvorului cu piciorul ei de gazela..El era frumos, cu ochii mari si visa la stele si la nouri negri….Si vorbea cu padurea, cu marea cu vantul si…cu dragostea..Apoi, i-am descoperit cuvantul:miere si fiere, dulceata si venin.Apoi , gandurile lui s-au transformat in scrisori, doine si cantece de stat de vorba cu padurea….
Eminescu….Eminescu….Eminescu….L-am auzit inganat de ape si de codrul cel batran si de dorurile noastre ce se „duc ca clipele, scuturand aripile „..
Mi-e dor de Eminescu
Ca si cum ar fi trait
Si-ar fi plecat o clipa
In spatial infinit .
Dor de Eminescu….dor de Luceafar…dor de eternitate.
Lasă un răspuns