FULARUL VÂNTULUI-POVESTE

A fost odată un vânt de toamnă care avea…suflet ! Simțea când supăra pe cineva, se întrista când era prea puternic și făcea stricăciuni, cânta , se juca…ce , mai ! Nu era bun de vânt nicicum.
Dar nu despre asta vreau să vă povestesc. Ci, despre faptul că , într-o toamnă, când se juca cu stolurile de frunze călătoare și se ascundea printre copacii goi, a început să strănute și să tușească. Doamne, a uitat fularul acasă ! Poate l-a avut , dar l-a pierdut în joaca lui nesăbuită. Își amintește că a alungat și niște nori , care s-au înnegrit de ciudă , că locul lor era deasupra pădurii , nu peste sat.
Bietul vânt a observat nu numai că nu are fular, dar și hainele îi sunt găurite și se mișcă încoace și încolo , transformate în zdrențe fumurii. Degeaba încerca să le strângă pe trupul deșirat, nu le putea aduna…
-Dă-mi un fular! se roagă cu glas răgușit de o veveriță.
-Eu nu port haine, nici nu am fular. Du-te la arici, poate acesta te ajută!
-Te rog, ajută-mă! Mi-e atât de frig! Ai un fular călduros să-l înfășor în jurul gâtului ? Pe al meu l-am pierdut…
-Eu nu am decât țepi. Nu-mi trebuie fular, pentru că atunci când vine frigul , ori mă cuibăresc la rădăcina unui copac, ori mă acopăr cu o plapumă de frunze uscate. Uite un iepure ! El poate are fular ! Cândva a furat o pereche de ciuboțele de la ogar , în contul banilor pe care acesta i-a cheltuit la Hanul ursului.
Vântul își strânge zdrențele pe lângă trupul deșirat și fugi după iepure. Acesta nu mai avea ciuboțele în picioare , că se vor fi rupt și ele de cât timp a fost povestea lor , dar nici fular la gât nu avea. Ciulea urechile și, simțind apropierea vântului , gonea și mai tare , căutându-și un culcuș de vreme rea.
-Bună ziua, prietene !…Stai, nu fugi, nu vreau decât să te întreb dacă nu ai un fular în plus !
Dar urecheatul o zbughi printre copacii uzi.

-Doamne, vine seara , se face întuneric și nu am de la cine împrumuta un fular. Uite, parcă îl doare și gâtul, nici căciuliță nu are !
Când a dat să-și pipăie capul , nu a găsit decât scaieți ,ciulini și frunze uscate, adunate într-un tot, de vârtejul folosit în drumurile lui, în goana după un fular… Nu a avut timp să se mire , că nici cap nu avea, probabil ca nici gât, când a văzut pe cărare cum venea o vulpe costelivă și flămândă.
-Măcar această vietate nu o ia la goană ca celelalte , întâlnite în căutările sale.
Se apleacă politicos să o salute, când vulpea s-a oprit în fața lui.
-Ce…vânt te aduce pe aici ?întrebă ea ironică.
-Te rog, nu ai un fular ? Mi-e tare frig și mi-am uitat fularul acasă!
– Cum sa nu ! Ce-mi dai în schimb? se tocmi vicleana.
– Nu am bani, șopti vântul fără putere. Cere-mi altceva !
– Nu vreau bani! Noi , animalele din pădure nu facem cumpărături. Dar, dacă poți să-mi aduci o găina…poate îți voi găsi un fular !
-Nu am găini, nici mâncare, dar îți promit că, la iarnă, când te voi întâlni și de va fi un ger cumplit ,să nu bat așa de tare , iar la vară, când te vei topi de căldură , să bat încetișor, aruncând spre tine o boare cât de mică!
– Nu pot aștepta atât! Mie mi-e foame acum! Eu merg să-mi caut ceva de mâncare , iar tu , du-te în drumul tău !
Un copac din apropiere auzi toată discuția și șopti răgușit :
-Cine a mai văzut vânt cu fular ???!!!
Vântul auzi și se învineți și mai mult de frig. Dar renunță să mai caute fularul prin păduri. Poate în satul din vale…Și, cred cu tărie, își caută fular și astăzi !

2 comentarii