A fost odată ca niciodată… A fost un împărat care nu avea copii. De aceea, toată dragostea lui o revărsa asupra unui motan mare, negru, cu ochii verzi, care străluceau în întuneric precum două lumânări aprinse.
Și trăia motanul nostru o viață împărătească. Mânca la masa împăratului numai ce era mai bun, dormea pe o pernă de catifea brodată cu fir de aur.Torcea, se lingușea pe lângă picioarele împaratului și aștepta mângâieri pe blana lui moale, care scotea scântei când era netezită. Se făcuse mare, leneș, gras…Ce mai, o ducea tare bine !
Dar soarta avea să i se schimbe când, într-ozi, din mâneca hainei împărătești a țâșnit un șoarece! Împăratul a rămas încremenit pentru ca nu mai văzuse de mult timp asa ceva. Apoi, la masă, când sălta capacul vasului cu mic-dejun , a dat cu ochii de alt șoricel care rodea din felia de pâine unsă cu unt… Peste un timp, stând pe tron a simțit că trece încet, ca o mângâiere, peste piciorul lui alt șoricel.Atunci împăratul și-a dat seama că palatul îi este invadat de șoareci. A strigat din răsputeri:
-Aduceți-mi motanul !
Un slujitor, obișnuit cu grija împăratului pentru odrasla sa necuvântătoare, a luat perna pe care dormea Măria-Sa motanul și, încetisor ,să nu-l trezească, a așezat-o la picioarele împăratului. Dar acesta era prea supărat:
-Treziti-l! E pisică , nu prinț!
Motanul a deschis un ochi, apoi pe celălalt, neînțelegând ce s-a întâmplat.
– Tu esti pisica ! Pisica prinde șoareci , asta e menirea ta ! La muncă!
Șoareci ?De când nu mai auzise motanul acest cuvânt! S-a întins, a căscat și a mieunat leneș, așteptând să i se dea o bucată de friptură. Dar împaratul i-a tras un picior smuncit, de a zburat ca mingea prin aer, lovindu-se surd de dalele de piatră.
Ce s-a întâmplat ? Nu era el motanul împăratului ? De ce este stăpânul lui atât de furios ? … Pe când statea ghemuit și-și punea întrebări, a văzut trecând în fugă, ca o umbră, un șoricel care se grăbea să ajungă în colțul celălalt al odăii. Motanul a privit nedumerit spre ființa mică, cenușie , cu ochi ca boabele de rouă. De unde a apărut , că nu mai văzuse șoareci din tinerețe!
– Dacă nu-mi golești palatul de șoareci, unde-ți stau picioarele, acolo îți va sta și capul ! rosti împăratul formula preferată, pe care o repeta când era supărat .
Motanul și-a privit picioarele speriat, apoi și-a pipăit capul. Era încă pe umeri ! A înțeles că nu e de glumă cu ocrotitorul său. A zvâcnit ca un arc, atât cât putea, ținut pe loc de greutatea trupului său care nu mai făcuse mișcare de ani de zile…și s-a pus pe cautat dușmani. Și-a amintit mirosul șoriceilor, culoarea, gustul…Pff, gustul ! Când el mânca numai fripturi, jambon, cașcaval, să treacă iarăși la carne crudă???!!!
A începur o luptă crâncenă între motanul împăratului și șoarecii invadatori. Acesta alega într-o parte și în alta, dar șoriceii îl încercuiau, îl mușcau de coadă, de urechi, îl zăpaceau.Bietul motan , obosit de atâta alergare , s-a așezat într-un colț și a început să doarmă, așa cum obișnuia de ani de zile. Așa l-a găsit împăratul, care venise să vadă ce ispravă făcuse protejatul său. S-a mâniat Măria Sa și a dat poruncă să fie aruncat în temniță numai cu pâine și apă.
La început pisoiul credea că e un vis urât. Apoi a început să miroase pâinea și s-o pipăie cu mustățile sale. Pâine goală? Nu va manca, să știe bine că va muri de foame! O să vadă împăratul cum va fi când îi va muri motanul! Va plânge el în pumni și va dori să-și ceară iertare, dar nu va avea cui !
Așa gândea motanul și burta i se lipea de spate. Între timp un grup de zece șoricei rodeau cu spor bucata de pâine adusă drept hrană pentru o zi întreagă. S-a înfuriat motanul, a alergat, s-a izbit de ziduri, dar pâinea nu și-a salvat-o. I-a rămas doar un taler de apă, care i-a mai potolit și foamea și setea.
Timp de o săptămâna șoriceii i-au mâncat pâinea motanului, care slăbise și nu mai avea putere nici să lupte pentru stropul de apă pe care-l mai avea.
Atunci, regele șoriceilor și-a chemat supușii și le-a zis:
-Ajunge ! Ne-am jucat destul cu viața motanului ! Noi nu facem rau. Doar ne hrănim. Haideti să vedem ce putem face, pentru a-l ajuta.
Au venit și au ros gratiile de lemn, au dat jos grilajul și l-au scos pe motan la soare, târându-l de coadă. I-au adus o bucată de brânza pe care i-au așezat-o sub nas. Motanul nu a deschis ochii, a deschis doar gura , mestecând lacom bunătatea picată din cer. A prins puteri și când s-a uitat, s-a văzut înconjurat de o mulțime agitată , cenușie, cu zeci de ochișori ca neghina. S-a încordat ca un arc și s-a pregătit de luptă. Dar nimeni nu sărea asupra lui. Atunci a întrebat:
-Unde-i regele vostru ?
În fața a pășit un șoricel cu o coronița minusculă pe cap.
-Ce vrei de la mine ? a întrebat șoptit motanul .
-Nu vrem decât să trăim în buna pace! a răspuns simplu vietatea mică.
-Cum vom face asta ?DE cand e lumea si pamantul soriceii sunt in dusmanie cu pisicile !
-Nu știu, dar nu vrem să murim nici noi de foame !
Atunci motanul împăratului a luat o hotărâre dreaptă:
-Dacă voi veți părăsi palatul, eu voi avea grijă să vă aduc mâncare în fiecare zi.
Zis și făcut. A doua zi împăratul a văzut șiruri, șiruri de șoricei care ieșeau pe poartă, iar motanul stătea și supraveghea această retragere a dușmanului. Crezând că minunea i se datora motanului său, împăratul a strigat :
– Aduceți perna de aur ! Aduceți cea mai gustoasă friptură! Motanul meu prețios m-a scăpat șoricei !
Motanul și-a reluat locul pe pernă lânga împărat, mânca, dormea și se bucura de un trai bun, dar nimeni nu știa că el intra o dată pe zi în bucătăria împărătească și rostogolea afară roți întregi de cașcaval, pâine proaspătă, săculeți cu semințe. Doar bucătarul număra, se scărpina în cap nedumerit și nu înțelegea cum dispar de pe rafturi fel de fel de bunătăți, fără ca el să se atingă de ele.
-Am îmbătânit ! șoptea bucătarul ! Uit mereu ! Să nu afle împăratul , ca aduce pe altul în locul meu !
Din ziua aceea nimeni nu a văzut picior de șoarece prin palat, dar dacă ar fi văzut ce face motanul înpăratului pentru șoarecii din pădure, nu ar fi înțeles un lucru :
Motanul era prieten cu șoriceii ?
O poveste frumoasa, numai buna pentru copilasi, chiar inainte de merge la somn.
Cu mare greutate le citesc povesti ptr ca unele mi de par prea violente si trebuie cumva sa le cenzurez .
La cat mai multe povesti stimata mea doamna!
Multumesc tare mult pentru aprecieri. Povestea aceasta , ca multele povesti scrise de mine , a izvorat din necesitatea de a spune ceva nou nepotilor mei…altceva decat ceea ce stiau. De remarcat ca am invatat de la acesti copii sa creez numai povesti pozitive. Nu vor sa auda nimic negativ. Si atunci mi-am zis ca trebuie sa invatam de la cei mici lucruri bune despre viata !
Foarte frumoasa povestea!!
Foarte frumoasă povestea. Am să le-o citesc și eu copiilor mei la grădi. Aștept să le pui într-o cărticică frumoasă de povești. sau să faci niște Power Point, cu imagini frumoase, desenate de tine sau de copiii talentați de la școală sau poate de prof. de desen și faceți materiale auxiliare pentru un opțional.