Ploua monoton si lenes.Ploua si lacrimile ude stau agatate de crengile inca goale ale copacilor…Paraiase mici se scurg de-a lungul drumului.Apa se aduna in ochiuri tulburi ,balti in care nu se mai oglindeste seninul….Nu ai pe unde sa calci…Merg de-a dreptul si-mi revine placerea copilului de altadata care calca prin baltoace , incantat de stropii care sareau haotic….
Stau la adapost si numar picaturile de ploaie care bat incet in tabla acoperisului :una, doua, zece…o mie.E bine la adapost.E cald si aburi amarui se ridica din haina cu care am umblat pe afara. Am scurtat tulpinile unor tufe de zmeura si am eliminat lastarii lacomi de la un pui de gutui. Am adus toporasi de pe deal si i-am plantat in gradina.Vara viitoare vreau sa am toporasii mei….
Am vazut o barza.de ani de zile vine la acelasi cuib , cocotat in varful unui stalp de ciment . Sta intr-un picior si priveste in zare…Poate sotul i-a pierit la intoarcere , doborat de vreo furtuna….Poate este plecat dupa alte crengi care sa-i intareasca locuinta subrezita de vitregiile iernii.O barza…semn rau: voi fi singura toata vara ! N-am cum ! Atatea suflete asteapta vara ca pe-o binecuvantare !!!
Aud un pitigoi vesel.Simte ca a venit primavara cu adevarat.Au venit graurii.Stoluri dese isi cauta loc de cuib.Vin pasarile…vin !Vin si dorurile mele : dor de zarzari si ciresi infloriti , dor de randunele …dor de zile insorite…Dor de dor !
Ploua si mi-e draga ploaia pentru ca e…ploaie ! E ceva normal la inceput de primavara , e bucuria pamantului care se pregateste sa-si reinnoiasca haina.Pamantul saruta lacrimile norilor si le leagana in bratele ierbii abia ivite.
Pun mana caus la streasina si apa imi saruta rece degetele. Si iarasi imi revin amintiri din copilarie , cand gaseam prilej de bucurie in orice manifestare a naturii. Ce departe e copilaria !!! Sunt aproape in amurg ! Ma bucur de fiecare clipa si imi spun ca viata merita traita , chiar numai pentru a asculta sunetul ploii intr-o noapte de primavara cand cocorii tipa uzi in inaltimile cenusii….
Ploua si gandul meu urca pana la nori pe scara uda ce leaga cerul de pamant. Aud cum soarele sopteste ghidus, ascuns dupa perdeaua plumburie :
-Sunt aici ! Sunt aici !
Sunt o picatura de ploaie si ma preling pe acoperisul vietii mele ….Caut adapost si sufletul ma primeste in casul lui caldut. Ploua….
Lasă un răspuns