A fost odata , ca niciodata…in vremurile de demult , intr-un sat romanesc , a fost o fata tare frumoasa. Si fata noastra iesea duminica la hora , juca cu toti flacaii satului , dar niciunul nu-i cazuse drag.Dar , intr-o zi de sarbatoare la hora a aparut un fecior strain , mandru si puternic ca un brad. S-a prins in hora langa fata noastra , a jucat cu ea , apoi a disparut.Duminica viitoare iar a venit , din nou si iarasi…si iarasi..pana intr-o zi cand a disparut asa cum ar fi venit :nestiut , neauzit ! Doar cate o baba isi facea cruce si scuipa in san , repetand : „A fost Dragobete „!
Din urma lui a ramas o fata cu inima franta si cu …rodul dragostei gata-gata sa vina pe lume , in curand . Oamenii au alungat-o din sat , pentru ca rusinea era mare …Biata fata , singura si trista , a plecat in padure , unde si-a facut singura o coliba din crengi si lut. Singurul ei tovaras era un dulau mare , dar bland ca o pisica…Acolo a adus pe lume fata un baiat frumos, ca in povestile pe care le asculta in seri de iarna , la gura sobei…
Au trecut anotimpurile peste padure si pruncul crestea frumos si jucaus ca nimeni altul.Deja era in a patra iarna si stia multe. Isi astepta rabdator mama , care cobora in sat sa munceasca pentru a castiga bucata de paine pe care o imparteau cele trei suflete.
Odata, pe la sfarsitul lui februarie , iarna isi incercase ultimele puteri si zgaltaise nopti intregi coliba firava din temelii. Cand s-a linistit, mama a plecat din nou la munca. Spre seara venea cu sufletul la gura , pentru ca-i era dor de puiul ei…Pe cararea viscolita erau niste urme mici de pasi si…cand a privit mai bine , a incremenit :usa bordeiului era larg deschisa , focul mort in vatra si copilul nicaieri.I-a
stat inima bietei mame ! A inceput sa strige disperata , sa caute in jurul colibei …dar nimic.Atunci a observat urme de picior descult.Si alaturi labele credinciosului caine.A alergat sarmana si a cautat , pana n-a mai vazut nimic.S-a odihnit sub o tufa uscata , apoi, la lumina diminetii a pornit din nou la drumul ei lipsit de speranta.Deodata, a vazut un fir alb , lung , care se destramase din camasuta fiului ei , agatat de un spin hain.Asta insemna ca fiul ei era in camasuta si descult.A inceput sa depene firul , apoi a vazut ca firul se inrosea. Si-a dat seama ca fiul ei este ranit si era mare minune daca-l mai gasea in viata.
A treia zi , deja era prima zi a lunii martie si biata femeie nici nu mai putea merge. Tinea strans la piept doua ghemulete cu ata desirata :unul alb si unul rosul…Deodata , i s-a parut ca aude un latrat.S-a apropiat cu spaima si l-a vazut pe dragul ei dulau , credinciosul casei , cum incalzea trupusorul baietelului , zgariat si slabit de frig si foame.Si-a dat seama ca acest lucru i-a salvat copilul.S-a apropiat cu lacrimile siroind si de bucurie si de disperare si a prins intr-o imbratisare mare , caine si copil.
A doua zi , viteaza femeie a coborat cu pruncul in brate in sat si a impartit la oameni un snur facut din doua ate :alb si rosu , zapada prin care a mers copilul ei la sfarsitul iernii si viata castigata , datorita unui caine si credintei mamei ca-si va gasi feciorul.ERA PRIMUL MARTISOR ! TRIUMFUL VIETII ASUPRA MORTII….TRIUMFUL PRIMAVERII ASUPRA IERNII !!!!
Lasă un răspuns