De ce lui Azorel îi era frică de ploaie, nimeni nu ştie. Dar,când norii negri acopereau cerul, când fulgerele şi tunetele cotropeau pământul, bietul căţel fugea înnebunit în fundul curţii, tremurând şi scheunând de teamă.Probabil, teama lui de vijelie venea prin timp, de la strămoşii lui care au întâmpinat vremuri crunte.
Astăzi este una din zilele lui de spaimă. Deja priveşte spre cer, unde primul fulger taie văzduhul în zig-zag. Urmează o bubuitură puternică şi, animalul speriat, vrea întâi s-o ia la fugă, dar lanţul îi limitează spaţiul până în faţa cuştii. Intră înăuntru şi, dacă ar avea mâini, şi-ar acoperi ochii şi urechile, să nu mai audă, nici să nu mai vadă!
Deodată, ceva umed i se lipeşte de lăbuţe. Îşi dă seama că nu este singur în cuşcă. Deschide ochii şi vede o broscuţă, care se adăpostise şi ea de furtună, crezând că locuinţa câinelui este părăsită.
-Te rog, nu te supăra, spuse ea cu glas şoptit. Tare mi-e teama de furtună şi am intrat în căsuţa ta fără să-ţi cer voie!
Auzind că-i mai este cuiva frică de furtună, căţelului i-a mai venit inima la loc.
-Nu face nimic! spuse el cu glas răguşit din cauza emoţiei. Nu trebuie să-mi ceri voie. Ne vom adăposti amândoi de ploaie.
Din fundul cuştii se aude un ţârâit sfios:
-Cri, cri ! Şi eu sunt pe-aici! Am simţit că vine ploaia şi nu aveam unde să mă adăpostesc mai repede.
Între timp picuri mari răpăiau pe acoperişul cuştii. Din când în când câte o bubuitură îi făcea pe cei trei să se ghemuiască mai adânc în cuşcă.
Deodată, o pisicuţă albă, curată, se iveşte în curte şi nu ştie încotro s-o apuce. Chiar dacă cuşca lui Azorel este cel mai apropiat adăpost, i se zbârleşte părul pe spate de frică: Azorel este cel mai mare duşman al său !
Dar căţelul este astăzi mărinimos. Strigă către pisicuţă:
-Vino, vecină, nu-ţi fie teamă! Suntem mai mulţi în căsuţa mea !
Pisicuţa priveşte cu neîncredere, dar stropii grei o obligă să ia o hotărâre. Intră cu sfială în căsuţă, unde vede cu mirare un căţel, o broscuţă şi un greieraş.
Oftează mulţumită:
-Ce bine e la voi ! Chiar e cald !
Iepuraşul Ţup scăpase din cuşca lui, pentru că uşa era deschisă şi, mergând prin ogradă după iarbă , nu şi-a dat seama când s-a rătăcit. Ploaia l-a prins în cealaltă parte a curţii şi acum , cel mai apropiat adăpost e căsuţa lui Azorel.Dar, blăniţa lui va mai fi întreagă după o astfel de aventură?
Din uşă îl priveau şase perechi de ochi.Îi făceau semne prieteneşti şi Ţup şi-a luat inima în dinţi şi a intrat alături de ei. Şi-a dat seama că furtuna îi făcuse pe toţi prieteni .
– Parcă suntem în povestea „ Căsuţa din oală „! A exclamat ghemul de blăniţă.Numai că acum căsuţa noastră este mai mare! Şi noi suntem atât de diferiţi!
Când furtuna a trecut, Cosmin, băietelul de 6 ani , a ieşit în ogradă să vadă familia de melci care se reunea întotdeauna după ploaie. Mare i-a fost mirarea, când a privit spre cuşca lui Azor, intrebîndu-se ce face, ştiind ce frică îi este de furtună. Din interiorul ei a ieşit întâi Ţup, apoi pisica, broscuţa şi la urmă un greieraş. Azorel stătea în prag ca o gazdă bună şi-şi lua rămas bun de la fiecare, pe rând. Îi invitase şi la viitoarea furtună. Împreună vom înfrunta tunetele şi fulgerele şi n-o să le mai fie frică !
Prietenul la nevoie se cunoaste !
Lasă un răspuns