Într-o dumbravă plină cu flori parfumate dormea o zână bălaie, cu părul răsfirat pe iarba încă plină de rouă.Era fericită, visa frumos, în timp ce zeci de fluturi multicolori, cu aripi pudrate de vise şi albine zumzăitoare zburau lin în jurul ei.Era cald, linişte şi armonie.
Deodată, nori negri au acoperit soarele zâmbitor şi un vânt puternic s-a stârnit din senin.În vârtejul de frunze , petale de flori şi umbrele de păpădie s-a auzit un râs ascuţit ca un cuţit:
-Hei, zână somnoroasă !Credeai că vei avea fericirea veşnică? Uite, eu , regele vânturilor din nord vreau să mă bucur de durerea ta! Te voi transforma într-o raţă cenuşie, neînsemnată şi te voi condamna la căutare veşnică.Dacă vrei să devii zână din nou, va trebui să-mi aduci floarea miraculoasa ale cărei seminţe adorm pe oricine.Vreau să dorm şi eu, să am liniştea şi pacea ta.M-am săturat de călătorii, uragane şi vârtejuri !Ciclonul e tatăl meu şi furtuna e mama mea !
Biata răţuşcănu ştia ce să facă! De aceea, apleca urechea la şoaptele greierilor, la orăcăitul broscuţelor pitite între frunze, la mersul melcilor prin iarbă.Doar, doar va auzi numele florii care ii va reda făptura.Nu putea să vorbească, nu putea întreba , dar asculta cu atenţie şi privea semnele din jur, care ar fi putut s-o ajute.Mergea prin spini, prin mărăcini, labele îi erau însângerate, penele smulse, dar mica vietate nu-şi găsea leacul.
Într-o zi ploioasă, de pe creanga unui copac,o cioară înţeleaptă a urmărit toată neputinţa micii vietăţi , i s-a făcut milă de ea şi a hotărât s-o ajute.A strigat cu glas răguuşit:
-Craaa ! Craaa ! Caută floarea macului ! Craaa, seminţele ei aduce somnul oricui , dacă este preparată o băutură din ele.Dar, grăbeşte-te ! Nu întârzia ,macul se scutură curând ! Mac se numeşte floarea pe care trebuie s-o găseşti!
Micuţa zână captivă într-un corp de raţă a căutat zile lungi şi săptămâni , şi măcăia întruna :
-Mac , mac , mac !
Era numele florii căutate, era numele speranţei, care începea să se topească.Era deja toamnă când a ajuns la marginea unui lan de grâu, unde auzise că , la începutul verii , era covor de maci.Dar grîul fusese secerat, ogorul arat , iar seminţele , chiar dacă erau acolo, undeva, acum erau amestecate cu ţărână şi asteptau primăvara următoare să încolţească.Si, ca să-i amintească eşecul suferit, vântul bătea din ce în ce mai nemilos, vestind apropierea iernii cu suflarea de gheaţă.
Sărăcuţa de ea, biata zână, nu şi-a recăpătat înfăţişarea şi nici vântul nu şi-a aflat odihna.Iar răţuşca cenuşie a obosit căutând o floare , care nu creşte pe lângă apa atât de dragă.Şi astăzi o auzim rostind resemnată:
Lasă un răspuns